zaică (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ZÁICĂ, zaici, s. f. (
Ornit.;
reg.) Gaiță. –
Et. nec.zaică (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)záică (-ci), s. f. – Gaiță (Garrulus glandarius). –
Var. zaiță. Mag. szaikó (REW 3640), mai puțin probabil din
bg. zaiči „iepuraș” (Candrea). În Banat,
var. prin contaminare cu
gaiță.zaică (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)zaică (reg.)
(zai-) s. f., g.-d. art. za
ic
ii; pl.
zaicizaică (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ZÁICĂ, zaici, s. f. (
Ornit.;
reg.) Gaiță.
zaică (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)zaică f. Tr.
Zool. gaiță. Origină necunoscută.
zaică (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ZÁICĂ, zaici, s. f. (
Ornit.;
reg.) Gaiță. —
Et. nec.