zăcea (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ZĂCEÁ, zac, vb. II.
Intranz. 1. A sta întins, culcat sau tolănit pe pat, pe pământ etc. din lipsă de ocupație, din cauza oboselii etc. ♦ A fi doborât.
Copacii zac la pământ. 2. A sta culcat în pat din cauza unei boli grele; a boli.
3. A fi mort, culcat, îngropat (în mormânt).
4. (despre sentimente, calități, defecte etc.) A sta ascuns, a fi în stare latentă.
5. A sta, a fi, a se afla (într-o stare oarecare) de multă vreme, a fi lăsat în părăsire.
Plicurile nedesfăcute zăceau teanc. ◊
Expr. A zăcea la închisoare (sau
în temniță etc.)= a fi întemnițat. ♦ A fi așezat, situat undeva, a se afla. –
Lat. jacere.