zăcătoare (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)ZĂCĂTOÁRE, zăcătóri [și
zăcătoáre]
s. f. 1. Vas mare cu doage, în care se păstrează vinul sau rachiul și care se umple mereu din alte butoaie; cadă ♦ Vas mare cu gura largă, îngropat în pământ, în care se adună și se strivesc strugurii, pentru a fi lăsați să fiarbă.
2. Vas mare de lemn, căptușit cu tinichea, în care se pun la dospit pieile pentru tăbăcit. ♦ Vas în care se depozitează provizoriu peștele la cherhana.
3. Denumită și
piatră zăcătoare = (într-o moară de apă) piatră (fixă) aflată în partea inferioară a morii, deasupra căreia se rotește piatra alergătoare (mobilă).
4. Loc unde stau vitele la odihnă ziua; (în special) Loc la stână unde se odihnesc oile după muls; staniște. (din
zăcea) [și
DLRLC]