zăcător (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ZĂCĂTÓR, -OÁRE, zăcători, -oare, adj.,
s. f. I. Adj. (
Înv.) Care zace, care stă culcat, întins (la pământ).
II. s. f. 1. Vas mare în care se păstrează vinul sau rachiul și care se umple mereu din alte butoaie; cadă. ♦ Vas mare cu gura largă îngropat în pământ, în care se adună și se strivesc strugurii pentru a fi lăsați să fermenteze.
2. Vas mare de lemn căptușit cu tablă subțire, în care se pun la dospit pieile pentru tăbăcit. ♦ Vas în care se depozitează provizoriu peștele la cherhana.
3. Piatra de jos a morii care stă pe loc și deasupra căreia se rotește alergătoarea.
4. Loc unde stau vitele ziua la odihnă; staniște, zăcătură (
1). –
Zăcea +
suf. -
ător.