vot - explicat in DEX

vot (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
VOT, voturi, s. n. 1. Exprimare a opiniei cetățenilor unui stat în legătură cu alegerea reprezentanților lor în organele de conducere; opinie exprimată de membrii unei adunări constituite în legătură cu o candidatură, cu o propunere sau cu o hotărâre; adeziune dată în acest scop. ◊ Vot de încredere (sau de neîncredere) = vot prin care un parlament aprobă (sau respinge) politica guvernului ori un act al acestuia. Drept de vot = drept al alegătorilor de a-și exprima voința pentru alegerea reprezentanților în organele reprezentative ale statului; sufragiu. 2. Mod de adoptare a hotărârilor de către organele de stat, obștești etc. 3. (În sintagma) Vot de blam = sancțiune prin care o colectivitate organizată își manifestă prin vot dezaprobarea față de o acțiune, de o atitudine etc. a unui membru al ei. – Din fr. vote.

vot (Dicționar de neologisme, 1986)
VOT s.n. Exprimare a opiniei cetățenilor unei țări în legătură cu alegerea reprezentanților în organele de conducere; opinie exprimată de membrii unei adunări constituite în legătură cu o candidatură, cu o propunere sau cu o hotărâre; adeziune dată în acest scop. [< fr. vote, cf. engl. vote < lat. votum – promisiune].

vot (Marele dicționar de neologisme, 2000)
VOT s. n. 1. exprimare a opiniei cetățenilor unei țări în legătură cu alegerea reprezentanților în organele de conducere. ♦ opinie exprimată de membrii unei adunări constituite în legătură cu o candidatură, cu o propunere sau cu o hotărâre; adeziune dată în acest scop. 2. mod de adoptare a hotărârilor de către organele de stat, obștești etc. ♦ ~ de încredere = vot prin care parlamentul se declară de acord cu politica sau cu un act al guvernului. (< fr. vote)

vot (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
vot s. n., pl. vóturi

vot (Dicționaru limbii românești, 1939)
*vot n., pl. urĭ (fr. vote, după engl. vote, d. lat. votum, dorință). Sufragiŭ, voință exprimată într´o adunare p. alegerea uneĭ persoane orĭ p. admiterea uneĭ propunerĭ: acest deputat s´a ales cu multe voturĭ.

vot (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
vot n. sufragiu dat.

vot (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
VOT, voturi, s. n. 1. Exprimare a opiniei cetățenilor unui stat în legătură cu alegerea reprezentanților lor în organele de conducere; opinie exprimată de membrii unei adunări constituite în legătură cu o candidatură, cu o propunere sau cu o hotărâre; adeziune dată în acest scop. ◊ Vot de încredere (sau de neîncredere) = vot prin care parlamentul aprobă (sau respinge) politica guvernului ori un act al acestuia. Drept de vot = drept al alegătorilor de a-și exprima voința pentru alegerea reprezentanților în organele reprezentative ale statului; sufragiu. 2. Mod de adoptare a hotărârilor de către organele de stat, obștești etc. 3. (în sintagma) Vot de blam = sancțiune prin care o colectivitate organizată își manifestă prin vot dezaprobarea față de o acțiune, de o atitudine etc. a unui membru al ei. — Din fr. vote.