volnicie - explicat in DEX

volnicie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
VOLNICÍE, volnicii, s. f. (Înv.) 1. Libertate, neatârnare, independență, autonomie. 2. Autorizație; încuviințare; (concr.) act scris prin care se acordă un drept, o autorizație. – Volnic + suf. -ie.

volnicie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
volnicíe (înv.) s. f., art. volnicía, g.-d. art. volnicíei; (autorizații) pl. volnicíi, art. volnicíile

volnicie (Dicționaru limbii românești, 1939)
volnicíe f. (d. volnic). Vechĭ. Starea omuluĭ volnic.

volnicie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
volnicie f. 1. voie liberă; 2. autorizație: știa să facă pitace, volnicii FIL.

volnicie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
VOLNICÍE, volnicii, s. f. (înv.) 1. Libertate, neatârnare, independență, autonomie. 2. Autorizație; încuviințare; (concr.) act scris prin care se acordă un drept, o autorizație. — Volnic + suf. -ie.