voloc (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VOLÓC, voloace, s. n. Plasă lungă de pescuit în apele mari, prevăzută la cele două capete cu câte un băț gros, ceea ce permite pescarului să o tragă prin apă și mai ales pe fundul apei. [
Var.:
vológ s. n.] – Din
rus.,
ucr. volok.voloc (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)volóc (-oáce), s. n. – Plasă de pescuit în apele mari. –
Var. volog. Rus. volok (Miklosich,
Slaw. Elem., 17; Cihac, II, 462; Tiktin),
cf. sb.,
cr.,
slov.
vlok.voloc (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)volóc s. n.,
pl. voloácevoloc (Dicționaru limbii românești, 1939)volóc și
-óg n., pl.
oace (rus.
vólok, d.
voločitĭ, a tîrî;
volokúša, năvod; bg.
vlak, plasă. V.
năvoloacă).
Est. Plasă (de prins pește) purtată de doĭ oamenĭ. V.
orie.voloc (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)voloc n. Mold. plasă (mai mică ca năvodul). [Rus. VOLOKŬ (din VOLOČITI, a târî)].
voloc (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)VOLÓC, voloace, s. n. Plasă lungă de pescuit în apele mari, prevăzută la cele două capete cu câte un băț gros, ceea ce permite pescarului să o fragă prin apă și mai ales pe fundul apei. [
Var.:
vológ s. n.] — Din
rus.,
ucr. volok.