voinicie - explicat in DEX

voinicie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
VOINICÍE, voinicii, s. f. (Pop.) 1. Vitejie, curaj, îndrăzneală. ♦ Faptă vitejească. ♦ Haiducie. 2. Faptul de a fi voinic, robust, viguros; putere, forță, vigoare. – Voinic + suf. -ie.

voinicie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
voinicíe (pop.) s. f., art. voinicía, g.-d. art. voinicíei; (fapte) pl. voinicíi, art. voinicíile

voĭnicie (Dicționaru limbii românești, 1939)
voĭnicíe f. (d. voĭnic). Vitejie. Faptă de voĭnic. Tărie, forță fizică.

voinicie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
voinicie f. 1. bravură; 2. forță, vigoare.

voinicie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
VOINICÍE, (2) voinicii, s. f. (Pop.) 1. Vitejie, bărbăție. ♦ Haiducie. 2. Faptă vitejească. 3. Faptul de a fi voinic, robust, viguros; putere, forță, vigoare. — Voinic + suf. -ie.