voinici - explicat in DEX

voinici (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
VOINICÍ, voinicesc, vb. IV. Intranz. 1. (Pop.) A face fapte vitejești. ♦ Refl. (Ir.) A face pe voinicul, a face pe grozavul; a se grozăvi. ♦ A haiduci. 2. (Înv.) A fi ostaș; a se război. – Din voinic.

voinici (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
voinicí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. voinicésc, imperf. 3 sg. voiniceá; conj. prez. 3 să voiniceáscă

voinicì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
voinicì v. a face vitejii: cât în țară au voinicit POP.

voinici (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
VOINICÍ, voinicesc, vb. IV. Intranz. 1. (Pop.) A face fapte vitejești. ♦ Refl. (Ir.) A face pe voinicul, a face pe grozavul; a se grozăvi. ♦ A haiduci. 2. (înv.) A fi ostaș; a se război. — Din voinic.