vocativ - explicat in DEX

vocativ (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
VOCATÍV, vocative, s. n. (Gram.) Caz al declinării care exprimă o chemare sau o invocare adresată cuiva. – Din fr. vocatif, lat. vocativus.

vocativ (Dicționar de neologisme, 1986)
VOCATÍV s.n. Caz al declinării care exprimă o chemare, o invocare adresată cuiva. [Cf. lat. (casus) vocativus, fr. vocatif].

vocativ (Marele dicționar de neologisme, 2000)
VOCATÍV s. n. caz al declinării care exprimă o chemare, o invocare adresată cuiva. (< lat. vocativus, fr. vocatif)

vocativ (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
vocatív s. n., pl. vocatíve

vocativ (Dicționaru limbii românești, 1939)
*vocatív n., pl. e (lat. vocativus). Gram. Cazu chemăriĭ, precum: omule, măĭ vecine; o, Doamne !

vocativ (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
vocativ n. cazul ce deseamnă persoana sau lucrul la care se vorbește: Dumnezeule !

vocativ (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
VOCATÍV, vocative, s. n. (Gram.) Caz al declinării care exprimă adresarea, chemarea, invocația. — Din fr. vocatif, lat. vocativus.