voce (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VÓCE, voci, s. f. 1. Facultate specifică omului de a emite sunete articulate; ansamblul sunetelor produse de vibrarea coardelor vocale umane; glas. ◊
Expr. A ridica vocea = a vorbi răstit.
2. Însușire, aptitudine pe care o au unele persoane de a cânta frumos din gură. ♦ Registru de sunete muzicale, mai înalte sau mai profunde, în care cineva poate cânta. ◊
Voce caldă = voce în care predomină componentele de frecvență joasă, accentuate natural sau artificial.
Voce metalică = voce dură, aspră, în care predomină componentele de frecvență înaltă.
Voce profesională = voce care corespunde unor exigențe înalte, specifică cântăreților, actorilor, crainicilor.
Voce robot = denumire dată vocilor lipsite de inflexiunile specifice vocii umane.
Voce sintetică = voce produsă prin intermediul unui sintetizor de vorbire.
3. Linie melodică încredințată fiecărui instrument dintr-o compoziție. – Din
lat. vox, vocis.voce (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)vóce (-ci), s. f. – Glas. –
Mr. boațe. Lat. vocem (
sec. XIX),
cf. REW 9459. Este dubletul lui
boace, v. boci. – De. (din
fr.)
vocabular, s. n.;
vocal, adj.;
vocală, s. f.;
vocalic, adj.;
vocalism, s. n.;
vocaliza, vb.;
vocativ, s. n.;
vocați(un)e, s. f.;
vocifera, vb.voce (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)vóce s. f.,
art. vócea, g.-d. art. vócii; pl. vocivoce (Dicționaru limbii românești, 1939)*vóce f. (lat.
vox, vócis. V.
bocesc). Glas, sunetu vorbelor omuluĭ și a strigătuluĭ animalelor:
o voce de copil. Fel de voce din punct de vedere muzical:
voce de tenor. Apel, îndemn, sfat:
vocea rațiuniĭ, vocea sîngeluĭ. Formă (la verb):
vocea activă (maĭ des
formă). – Vocile omeneștĭ se împart în bărbăteștĭ (
tenor și
bas) și femeĭeștĭ orĭ copilăreștĭ (
sopran și
contralto). Sopranu și tenoru, contralto și basu formează cŭartetu vocal.
Baritonu, tenoru ușor și
sopranu mediŭ îs vocĭ mixte. Afară de rare excepțiunĭ, fie-care din aceste felurĭ de vocĭ cuprinde 13-14 note.
voce (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)voce f.
1. glas, sunet ce iese din gura omului și din a unor animale;
2. voce modificată prin cântare:
voce de tenor; 3. apel, cuvânt, sfat:
ascultați vocea rațiunii; 4. Gram. formă verbală după cum acțiunea e făcută sau suferită de subiect:
vocea activă, pasivă.voce (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)VÓCE, voci, s. f. 1. Facultate specifică omului de a emite sunete articulate; ansamblul sunetelor produse de vibrarea coardelor vocale umane; glas. ◊
Expr. A ridica vocea = a vorbi răstit.
2. Însușire a cuiva de a cânta frumos din gură. ♦ Registru de sunete muzicale, mai înalte sau mai profunde, în care cineva poate cânta. ◊
Voce caldă = voce în care predomină componentele de frecvență joasă, accentuate natural sau artificial.
Voce metalică = voce dură, aspră, în care predomină componentele de frecvență înaltă.
Voce profesională = voce care corespunde unor exigențe înalte, specifică cântăreților, actorilor, crainicilor.
Voce robot = denumire dată vocilor lipsite de inflexiunile specifice vocii umane.
Voce sintetică = voce produsă prin intermediul unui sintetizor de vorbire.
3. Linie melodică încredințată fiecărui instrument dintr-o compoziție. —
Din lat. vox, vocis.