vocalism (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VOCALÍSM s. n. 1. Sistem al vocalelor unei limbi, din punct de vedere fonetic și fonologic, într-un anumit moment al evoluției sale.
2. Parte, capitol al foneticii istorice a unei limbi, care se ocupă cu studiul vocalelor. – Din
fr. vocalisme.vocalism (Dicționar de neologisme, 1986)VOCALÍSM s.n. 1. Sistemul vocalic al unei limbi.
2. Parte a foneticii istorice a unei limbi care se ocupă cu studiul vocalelor. [Cf. fr.
vocalisme].
vocalism (Marele dicționar de neologisme, 2000)VOCALÍSM s. n. 1. sistemul vocalelor unei limbi. 2. parte a foneticii istorice a unei limbi care se ocupă cu studiul vocalelor. (< fr.
vocalisme)
vocalism (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)vocalísm s. n.vocalism (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)vocalism n. totalitatea vocalelor și legile transformării lor.
vocalism (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)VOCALÍSM s. n. 1. Sistem al vocalelor unei limbi, din punct de vedere fonetic și fonologie, într-un anumit moment al evoluției sale.
2. Parte, capitol al foneticii istorice a unei limbi, care se ocupă cu studiul vocalelor. — Din
fr. vocalisme.