vocal (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VOCÁL, -Ă, vocali, -e, adj. Care aparține vocii, privitor la voce, care servește la formarea vocii. ♦ (
Muz.) Executat cu vocea, cântat din gură. – Din
fr. vocal, lat. vocalis.vocal (Dicționar de neologisme, 1986)VOCÁL, -Ă adj. Referitor la voce, în legătură cu vocea, care produce vocea. ♦ (
Despre muzică) Care se cântă cu vocea. [< fr.
vocal, cf. lat.
vocalis <
vox – voce].
vocal (Marele dicționar de neologisme, 2000)VOCÁL, -Ă adj. referitor la voce, care produce vocea. ◊ (despre muzică) destinată vocii, care se execută cu vocea. (< fr.
vocal, lat.
vocalis)
vocal (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)vocál adj. m.,
pl. vocáli; f. vocálă, pl. vocálevocal (Dicționaru limbii românești, 1939)*vocál, -ă adj. (lat.
vocalis, d.
vox, vocis, voce). Relativ la voce:
coardele vocale ale gîtuluĭ. Cu vocea, din gură:
muzica vocală (în opoz. cu cea
instrumentală). S. f.
Gram. Sunet care se pronunță fără ajutoru uneĭ consonante:
a, e, i, o, u, ă, î îs vocale. Adv. Pin [!] voce.
vocal (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)vocal a.
1. ce ține de voce:
muzică vocală, destinată a fi cântată;
2. ce servă la producerea vocii:
organe vocale.vocal (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)VOCÁL, -Ă, vocali, -e, adj. Care aparține vocii, privitor la voce, care servește la formarea vocii. ♦ (
Muz.) Executat cu vocea, cântat din gură. — Din
fr. vocal, lat. vocalis.