viscolire (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VISCOLÍRE, viscoliri, s. f. Faptul de
a viscoli; viscoleală, viscolitură. –
V. viscoli.viscolire (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)viscolíre s. f.,
g.-d. art. viscolírii; pl. viscolíriviscolire (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)VISCOLÍRE, viscoliri, s. f. Faptul de
a viscoli; viscoleală, viscolitură. —
V. viscoli.