vioriu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VIORÍU, -ÍE, viorii, adj. Violet-deschis, liliachiu. ♦ (Substantivat,
n.) Culoare violet-deschis, liliachie. [
Pr.:
vi-o-] –
Vioară2 +
suf. -iu.vioriu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)vioríu1 (vi-o-) adj. m.,
f. vioríe; pl. m. și
f. vioríivioriu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)vioríu2 (vi-o-) s. n.,
art. vioríulvioriŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)vioríŭ, -íe adj. (d.
viorea). Ca vioreaŭa, violet. S. m. Coloarea [!] viorie.
vioriu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)vioriu a. violet:
vioriul glob al lampei EM.
vioriu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)VIORÍU, -ÍE, viorii, adj. Violet-deschis, liliachiu. ♦ (Substantivat,
n.) Culoare violet-deschis, liliachie. [
Pr.:
vi-o-] —
Vioară2 +
suf. -
iu.