violă - explicat in DEX

violă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
VIÓLĂ¹, viole, s. f. Instrument muzical cu coarde, mai mare decât vioara, acordat cu o cvintă mai jos decât vioara și având sunete mai grave decât aceasta; alto. [Pr.: -vi-o-] – Din it. viola, fr. viole.

violă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
VIÓLĂ², viole, s. f. (Bot.) 1. Toporaș. 2. Compus: violă-de-noapte (sau -de-primăvară) = nopticoasă. [Pr.: vi-o-] – Din lat. viola.

violă (Dicționar de neologisme, 1986)
VIÓLĂ¹ s.f. Instrument muzical cu coarde și arcuș, ceva mai mare decât vioara și având un timbru mai grav. [Pron. vi-o-. / < fr. viole, it. viola < prov. viola].

violă (Dicționar de neologisme, 1986)
VIÓLĂ² s.f. Plantă erbacee cu tulpina ramificată de la bază și cu flori mari de diferite culori, așezate câte una pe o codiță; (pop.) viorea, toporaș. [Pron. vi-o-. / < lat. viola]

violă (Marele dicționar de neologisme, 2000)
VIÓLĂ¹ s. f. 1. familie de instrumente cu coarde și arcuș, din sec. XV-XVII, în muzica polifonică, la baza instrumentelor cu coarde moderne. 2. instrument cu coarde și arcuș puțin mai mare decât violina; alto (3). (< it. viola, fr. viole)

violă (Marele dicționar de neologisme, 2000)
VIÓLĂ² s. f. plantă erbacee cu tulpina ramificată de la bază și cu flori mari de diferite culori, câte una pe o codiță; violetă, viorea, toporaș. (< lat. viola)

violă (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)
viólă, viole, s.f. – (bot.) Viorea, toporaș; viorea albă, micșunea (Viola alba); viorea sălbatică (Viola canina): „Fost-am violă-n pahar, / M-o sădit badea în deal” (Calendar 1980: 83). Apare frecvent în bocete. – Lat. viola.

violă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
viólă (vi-o-) s. f., g.-d. art. viólei; pl. vióle

violă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
!viólă-de-noápte (plantă) (vi-o-) s. f., g.-d. art. viólei-de-noápte; pl. vióle-de-noápte

violă (Dicționaru limbii românești, 1939)
*viólă f., pl. e (fr. viole. V. vioară 1). Un fel de vioară (numită și bracĭ) ceva maĭ mare de cît [!] cea obișnuită (odinioară avea pînă la 11 coarde, ĭar azĭ are 4).