vindereu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VINDERÉU, vinderei, s. m. Numele a două specii de șoimi mici; vinderel
(Falco tinnunculus și
vesperinus). [
Var.:
vindiréu s. m.] –
Cf. magh. vándorsólyom.vindereu (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)vinderéu (-éi), s. m. – Șoim (Falco aesalon).
Mag. vándor (sólyom) „(șoim) călător” (Cihac, II, 539; Gáldi,
Dict., 98; R. Riegler,
Miscell. Schuchardt, 2).
Cf. vandralău.vindereu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)*vinderéu/vinderél s. m.,
art. vinderéul/vinderélul; pl. vinderéi, art. vinderéiivindereu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)vindereu m. Mold. Tr. specie de șoim (
Falco peregrinus):
cetatea Neamțului stă strejuită de ceucele și vindereii CR. [Ung. VÁNDOR (SOLYOM), șoim pribeag].
vindereu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)VINDERÉU, vinderei, s. m. Numele a două specii de șoimi mici; vinderei (
Falco tinnunculus și
vesperinus). [
Var.:
vindiréu s. m.] —
Cf. magh. vándorsólyom.