vindicativ - explicat in DEX

vindicativ (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
VINDICATÍV, -Ă, vindicativi, -e, adj. (Livr.) Răzbunător. – Din fr. vindicatif.

vindicativ (Dicționar de neologisme, 1986)
VINDICATÍV, -Ă adj. Înclinat, pornit către răzbunare; răzbunător. [< fr. vindicatif, cf. lat. vindicare – a răzbuna].

vindicativ (Marele dicționar de neologisme, 2000)
VINDICATÍV, -Ă adj. răzbunător. (< fr. vindicatif)

vindicativ (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
vindicatív (livr.) adj. m., pl. vindicatívi; f. vindicatívă, pl. vindicatíve

vindicativ (Dicționaru limbii românești, 1939)
*vindicatív, -ă adj. (fr. vindicatif, d. lat. vindicare, vindicatum, a răzbuna). Pornit spre răzbunare, răzbunător: om, caracter vindicativ. Adv. În mod vindicativ.

vindicativ (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
vindicativ a. care caută să-și răsbune, care nu iartă.

vindicativ (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
VINDICATÍV, -Ă, vindicativi, -e, adj. (Livr.) Răzbunător. — Din fr. vindicatif.