vinariță - explicat in DEX

vinariță (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
VINÁRIȚĂ, vinarițe, s. f. Plantă erbacee cu frunze verticilate, cu flori mici, albe, plăcut mirositoare, folosită la parfumarea rufelor sau la aromatizarea unor băuturi (Asperula odorata). – Vin + suf. -ariță.

vinariță (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
vináriță s. f., g.-d. art. vináriței; pl. vinárițe

vinariță (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
vinariță f. plantă cu proprietăți tonice și vulnerare, având uscată un miros plăcut, din care cauză se pune printre rufe spre a le parfuma (Asperula). [Această plantă, amestecată cu vin, dă o băutură plăcută].

vinariță (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
VINÁRIȚĂ, vinarițe, s. f. Plantă erbacee cu frunze verticilate, cu flori mici, albe, plăcut mirositoare, folosită la parfumarea rufelor sau la aromatizarea unor băuturi (Asperula odorata). — Vin + suf. -ariță.