viitor - explicat in DEX

viitor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
VIITÓR, -OÁRE, viitori, -oare, adj., s. n. I. Adj. Care va veni, care va fi, va exista, va apărea după momentul de față; proiectat într-o perioadă care va veni. ◊ Viața viitoare = (în concepțiile religioase) viața care ar continua și după moarte, într-o lume de apoi. (Gram.) Timpul viitor (și substantivat, n.) = timp verbal care exprimă o acțiune ulterioară momentului vorbirii. II. S. n. 1. Timpul care urmează prezentului; viitorime. ◊ Loc. adv. Pe (sau în) viitor = de acum înainte. 2. Situație, stare care urmează să existe; perspectivă. ◊ Loc. adj. (Plin) de viitor sau cu viitor = cu perspective frumoase de dezvoltare. ◊ Expr. A avea viitor = a avea șanse de succes într-o acțiune; a-l aștepta o carieră plină de succes. [Pr.: vi-i-] – Veni + suf. -tor.

viitor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
viitór¹ (vi-i-) adj. m., pl. viitóri; f. sg. și pl. viitoáre

viitor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
viitór² (vi-i-) s. n., (situații, perspective) pl. viitóruri

viitor (Dicționaru limbii românești, 1939)
1) viitór, -oáre adj. (din venitor, ca viind față de venind). Care va veni, următor: anu viitor, viitoru director. S. n., pl. oare. Timpu viitor: trecutu, prezentu și viitoru. Gram. O formă verbală care arată timpu viitor, ca: voĭ veni, oĭ veni, am să vin, o să viŭ. S. f., pl. orĭ. Viitură, apă venită mare (Munt. est). În viitor, în timpu viitor: se va întîmpla într´un viitor apropiat. Pe viitor, pe (saŭ pentru) timpu viitor: pe viitor să fițĭ maĭ prudențĭ. V. fiitor.

viitor (Dicționaru limbii românești, 1939)
2) viitór, -oáre, V. viez.

viitor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
viitor a. care va veni (vorbind de timp), care va fi: anul viitor. ║ n. 1. timp viitor: viitorul și trecut; 2. Gram. timp ce indică o stare sau o acțiune viitoare.

viitor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
VIITÓR, -OÁRE, (I) viitori, -oare, (II, 1) adj., s. n. (II, 2) viitoruri, s. n. I. Adj. Care va veni, care va fi, va exista, va apărea după momentul de față; proiectat într-o perioadă care va veni. ◊ Viața viitoare = (în concepțiile religioase) viața care ar continua și după moarte, într-o lume de apoi. (Gram.) Timpul viitor (și substantivat, n.) = timp verbal care exprimă o acțiune ulterioară momentului vorbirii. II. S. n. 1. Timpul care urmează prezentului; viitorime. ◊ Loc. adv. Pe (sau în) viitor = de acum înainte. 2. Situație, stare care urmează să existe; perspectivă. ◊ Loc. adj. (Plin) de viitor sau cu viitor = cu perspective frumoase de dezvoltare, ◊ Expr. A avea viitor = a avea șanse de succes într-o acțiune; a-l aștepta o carieră plină de succes. [Pr.: vi-i-] — Veni + suf. -tor.