verdeață (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VERDEÁȚĂ, (
2)
verdețuri, s. f. 1. Culoarea verde a vegetației. ♦ (
Concr.) Mulțime de frunze, de ramuri, de ierburi verzi.
2. (La
sg.) Frunze de pătrunjel, de mărar, de leuștean etc., folosite în alimentație; (la
pl.) zarzavaturi, legume (proaspete).
3. Compus: (
Bot.)
verdeața-zidurilor = nume dat unor specii de alge verzi care cresc pe stânci, pe ziduri umede, pe scoarța arborilor. –
Verde +
suf. -eață.verdeață (Dicționar de argou al limbii române, 2007)verdeață, verdețuri s. f. dolar.
verdeață (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)verdeáță s. f.,
g.-d. art. verdéții; (legume, zarzavaturi)
pl. verdéțuriverdeață (Dicționaru limbii românești, 1939)verdeáță f., pl.
ețĭ (d.
verde). Coloarea [!] verde:
verdele cîmpuluĭ. Ĭarbă, frunze verzĭ, copacĭ:
a dormi pe verdeață, o casă ascunsă în verdeață. Legume:
a cumpăra verdeață (și
verdețurĭ pl. n.:
fertură [!] de verdețurĭ).
verdeață (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)verdeață f.
1. coloare verde a ierbei, a plantelor, a frunzelor:
verdeața câmpului; 2. iarba, plantele și frunzele înseși:
se culcă pe verdeață; 3. pl. verdețuri, plante potagere ale căror frunze se mănâncă, ca spanacul, cicoarea, etc.
verdeață (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)VERDEÁȚĂ, (
2)
verdețuri, s. f. 1. Culoarea verde a vegetației. ♦ (
Concr.) Mulțime de frunze, de ramuri, de ierburi verzi.
2. (La
sg.) Frunze de pătrunjel, de mărar, de leuștean etc., folosite în alimentație; (la
pl.) zarzavaturi, legume (proaspete).
3. Compus: (
Bot.)
Verdeața-zidurilor = nume dat unor specii de alge verzi care cresc pe stânci, pe ziduri umede, pe scoarța arborilor. —
Verde +
suf. -
eață.