verdeață (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VERDEÁȚĂ, (
2)
verdețuri, s. f. 1. Culoarea verde a vegetației. ♦ (
Concr.) Mulțime de frunze, de ramuri, de ierburi verzi.
2. (La
sg.) Frunze de pătrunjel, de mărar, de leuștean etc., folosite în alimentație; (la
pl.) zarzavaturi, legume (proaspete).
3. Compus: (
Bot.)
verdeața-zidurilor = nume dat unor specii de alge verzi care cresc pe stânci, pe ziduri umede, pe scoarța arborilor. –
Verde +
suf. -eață.