verdeață - explicat in DEX

verdeață (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
VERDEÁȚĂ, (2) verdețuri, s. f. 1. Culoarea verde a vegetației. ♦ (Concr.) Mulțime de frunze, de ramuri, de ierburi verzi. 2. (La sg.) Frunze de pătrunjel, de mărar, de leuștean etc., folosite în alimentație; (la pl.) zarzavaturi, legume (proaspete). 3. Compus: (Bot.) verdeața-zidurilor = nume dat unor specii de alge verzi care cresc pe stânci, pe ziduri umede, pe scoarța arborilor. – Verde + suf. -eață.

verdeață (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
verdeață, verdețuri s. f. dolar.

verdeață (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
verdeáță s. f., g.-d. art. verdéții; (legume, zarzavaturi) pl. verdéțuri

verdeață (Dicționaru limbii românești, 1939)
verdeáță f., pl. ețĭ (d. verde). Coloarea [!] verde: verdele cîmpuluĭ. Ĭarbă, frunze verzĭ, copacĭ: a dormi pe verdeață, o casă ascunsă în verdeață. Legume: a cumpăra verdeață (și verdețurĭ pl. n.: fertură [!] de verdețurĭ).

verdeață (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
verdeață f. 1. coloare verde a ierbei, a plantelor, a frunzelor: verdeața câmpului; 2. iarba, plantele și frunzele înseși: se culcă pe verdeață; 3. pl. verdețuri, plante potagere ale căror frunze se mănâncă, ca spanacul, cicoarea, etc.

verdeață (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
VERDEÁȚĂ, (2) verdețuri, s. f. 1. Culoarea verde a vegetației. ♦ (Concr.) Mulțime de frunze, de ramuri, de ierburi verzi. 2. (La sg.) Frunze de pătrunjel, de mărar, de leuștean etc., folosite în alimentație; (la pl.) zarzavaturi, legume (proaspete). 3. Compus: (Bot.) Verdeața-zidurilor = nume dat unor specii de alge verzi care cresc pe stânci, pe ziduri umede, pe scoarța arborilor. — Verde + suf. -eață.