veghere (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VEGHÉRE, vegheri, s. f. Acțiunea de
a veghea; veghe, pază, strajă. –
V. veghea.veghere (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)veghére s. f.,
g.-d. art. veghérii; pl. veghériveghere (Dicționaru limbii românești, 1939)veghére f. Acțiunea de a veghea, de a nu dormi:
nopțĭ de veghere.veghere (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)veghere f.
1. acțiunea de a veghia;
2. starea celui ce veghiază;
3. fig. mare atențiune;
4. pl. silință mare și îndelungă la studii, la o producțiune a minții.
veghere (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)VEGHÉRE, vegheri,
s. f. Acțiunea de
a veghea; veghe, pază, strajă. —
V. veghea.