vandal - explicat in DEX

vandal (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
VANDÁL, vandali, s. m. 1. Persoană care făcea parte din grupul de triburi de origine germanică care au coborât în sec. V de pe țărmul Mării Baltice ajungând până în nordul Africii unde au întemeiat un regat și de unde au pătruns în Roma, jefuind crunt și distrugând numeroase valori culturale și artistice ale antichității. 2. Fig. Om necivilizat, barbar, care distruge valori culturale și artistice. – Din fr. vandale.

vandal (Dicționar de neologisme, 1986)
VANDÁL s.m. 1. Membru al unui vechi trib germanic care, în secolul V, a invadat Imperiul roman de răsărit, producând mari distrugeri. 2. (Fig.) Cel care are o comportare necivilizată (față de operele și bunurile culturii). [< fr. vandale].

vandal (Marele dicționar de neologisme, 2000)
VANDÁL s. m. 1. membru al unui vechi trib germanic care, în secolul V, a invadat Imperiul Roman de Apus, producând mari distrugeri. 2. (fig.) om care comite acte de vandalism. (< fr. vandale)

vandal (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
vandál adj. m., s. m., pl. vandáli; adj. f., s. f. vandálă, pl. vandále

vandal (Dicționaru limbii românești, 1939)
*Vandál, -ă adj. (fr. Vandale, it. Vándalo, d. lat. Vándalus, bárbar dintr´un popor germanic care a devastat Roma). Fig. Distrugător, devastator: incultu e de ordinar vandal. V. bolșevic, haĭdamac, huligan, pogrom.

vandal (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
VANDÁL, -Ă, vandali, -e, s. m., adj. 1. (Persoană) care făcea parte din grupul de triburi de origine germanică care au emigrat în sec. V de pe țărmurile Mării Baltice ajungând până în nordul Africii unde au întemeiat un regat, desființat de armatele bizantine. 2. Fig. (Om) necivilizat, barbar, care distruge valori culturale și artistice. — Din fr. vandale.