uscat - explicat in DEX

uscat (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
USCÁT¹ s. n. Uscare. – V. usca.

uscat (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
USCÁT², -Ă, uscați, -te, adj., s. n. I. Adj. 1. Lipsit de umezeală; zbicit, zvântat. ♦ (Despre vreme, zile) Fără ploaie sau fără zăpadă; secetos. ♦ (Despre pământ) Neroditor, neproductiv, sterp (din cauza lipsei de apă). ♦ (Despre gură sau gât) Care dă o senzație puternică de sete; lipsit de salivație. ♦ (Despre ochi) Lipsit de lacrimi, de strălucire. ♦ (Despre ten, piele, păr) Lipsit de grăsime. ♦ (Despre tuse) Fără expectorație; sec. ♦ Fig. (Despre voce, timbru, sunete; adesea adverbial) Rigid, spart, aspru. 2. (Despre unele alimente) Conservat prin deshidratare. 3. (Despre ființe) Slab, uscățiv; (despre organe sau părți ale corpului) atrofiat. 4. (Despre plante, frunze, flori) Fără sevă; mort; veștejit, ofilit. II. 1. S. n. Suprafața litosferei neacoperită de apele oceanului planetar; pământ. ◊ Expr. A se zbate ca peștele pe uscat = a lupta cu mari greutăți. A fi dracul pe uscat = a fi șiret, abil, rău. 2. S. n. art. (Mar.) Vânt dinspre uscat. – V. usca.

uscat (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
uscát s. n., (pământ) pl. uscáturi

uscat (Dicționaru limbii românești, 1939)
uscát, -ă adj. (d. usuc 2). Lipsit de umezeală: fînu e ĭarbă uscată, pîne [!] uscată (în Munt. pîne rece. V. proaspăt). Lipsit de sevă, nu verde, mort: copac uscat, frunze uscate. Conservat pin [!] sărare și expunere la soare: pește uscat, carne uscată (pastramă). Fig. Uscățiv: om uscat. Iron. Uscat ca toaca, om foarte slab (dar sănătos). Verzĭ și uscate, vrute și nevrute, palavre, fel de fel de vorbe. Banĭ uscațĭ, banĭ gheață, peșin, numerarĭ. S. n., pl. urĭ, ca suhaturĭ. Pămînt (în opoz. cu apă): bătălie pe apă și pe uscat, se zbate ca peștele pe uscat (sufere [!], îĭ merge răŭ). V. sec, batog.

uscat (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
uscat a. 1. lipsit de umezeală: floare uscată; 2. fig. foarte slab: om uscat; verzi și uscate, fleacuri, minciuni. [Dela uscà]. ║ n. 1. lucrarea de a usca: cânepa se pune la uscat; 2. pământ uscat, continent în opozițiune cu marea: se sbate ca peștele pe uscat.

uscat (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
USCÁT¹ s. n. Uscare. — V. usca.

uscat (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
USCÁT², -Ă, uscați, -te, adj., s. n. I. Adj. 1. Lipsit de umezeală; zbicit, zvântat. ♦ (Despre timp) Secetos. ♦ (Despre pământ) Neroditor, neproductiv, sterp (din cauza lipsei de apă). ♦ (Despre gură sau gât) Care dă o senzație puternică de sete; lipsit de salivă. ♦ (Despre ochi) Lipsit de lacrimi, de strălucire. ♦ (Despre ten, piele, păr) Lipsit de grăsime. ♦ (Despre tuse) Fără flegmă, fără expectorație; sec. ♦ Fig. (Despre voce, timbru, sunete; adesea adverbial) Rigid, spart, aspru. 2. (Despre unele alimente) Conservat prin deshidratare. 3. (Despre ființe) Slab, uscățiv; (despre organe sau părți ale corpului) atrofiat. 4. (Despre plante, frunze, flori) Fără sevă; mort; veștejit, ofilit. II. 1. S. n. Suprafața globului neacoperită de apele oceanului planetar; pământ. ◊ Expr. A se zbate ca peștele pe uscat = a lupta cu mari greutăți. A fi dracul pe uscat = a fi șiret, abil, rău. 2. S. n. art. (Mar.) Vânt dinspre uscat. — V. usca.