urzit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)URZÍT s. n. Urzire. –
v. urzi.urzit (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)urzít s. n.urzit (Dicționaru limbii românești, 1939)urzít n., pl.
e. Cor. Întemeĭere, temelie.
Azĭ (pl.
urĭ). Urzire.
urzit (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)URZÍT s. n. Urzire. —
V. urzi.