urmuliță(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) URMULÍȚĂ,urmulițe, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui urmă; urmușoară, urmuță. – Urmă + suf. -uliță.
urmuliță(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) urmulíță (pop.) s. f., g.-d. art. urmulíței; pl. urmulíțe
urmuliță(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) URMULÍȚĂ,urmulițe, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui urmă; urmușoară, urmuță. — Urmă + suf. -uliță.