urma (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)URMÁ, urmez, vb. I.
1. Tranz. și
intranz. A merge în urma cuiva;
p. ext. a pleca împreună cu cineva, a însoți. ♦
Tranz. A fi alături de cineva (într-o acțiune).
2. Tranz. A merge înainte pe un anumit traseu, pe drumul apucat. ♦
Tranz. și
intranz. A respecta o anumită indicație primită, a se conduce după..., a proceda conform cu...; a se conforma.
3. Tranz. și
intranz. A frecventa o formă de învățământ.
4. Tranz. și
intranz. A veni, în timp, după cineva sau ceva (luându-i locul); a succeda. ♦
Intranz. A succeda cuiva într-un post, într-o demnitate; a înlocui pe cineva. ♦
Intranz. A-și avea locul după cineva sau ceva într-o ierarhie.
5. Tranz. și
intranz. A duce mai departe un lucru început; a continua. ♦
Spec. A continua vorba începută, textul început; a spune sau a scrie mai departe.
6. Intranz. A avea loc, a se produce, a se îndeplini (după...). ♦ A rezulta, a însemna.
7. Tranz. (Cu valoare de semiauxiliar) A trebui, a fi nevoie. – Din
urmă.