urmuță(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) URMÚȚĂ,urmuțe, s. f. (Pop.) Urmuliță. – Urmă + suf. -uță.
urmuță(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) urmúță (pop.) s. f., g.-d. art. urmúței; pl. urmúțe
urmuță(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) URMÚȚĂ,urmuțe, s. f. (Pop.) Urmuliță. — Urmă + suf. -uță.