urcior (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)URCIOR1, urcioare, s. n. 1. Vas de lut (smălțuit) cu gâtul strâmt, cu una sau două toarte, folosit pentru păstrarea lichidelor.
2. (Rar) Loc mai adânc în albia unei ape curgătoare, unde se formează vârtejuri; bulboacă, bulboană. [
Var.:
ulciór s. n.] –
Lat. urceolus.urcior (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)URCIOR2, urcioare, s. n. Mic furuncul care apare la rădăcina genelor. [
Var.:
ulciór s. n.] –
Lat. hordeolus (după
urcior1).
urcior (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)urciór (-oáre), s. n. – Vas de lut cu gîtul strîmb. –
Var. ulcior. Lat. urcĕǒlus (Cipariu,
Elem., 54; REW 9079),
cf. it. orciuolo, v. fr. orçuel, prov. orsol. Var., prin analogie cu
ulcea (Tiktin; Candrea) sau mai probabil prin
disimilare.urcior (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)urciór (-oáre), s. n. – Mic furuncul de la rădăcina genelor. –
Var. ulcior. Mr. urcior, ulcior. Lat. hordĕǒlus (Candrea-Dens., 1289; Pascu, I, 137; Tiktin; REW 4179),
cf. it. orzaiuolo, prov. orzal, cat. ursol, sp. orzuelo, port. torçol; fonetismul indică o confuzie cu
urcior „vas”. Uz general, mai puțin în Banat (
ALR, I, 16).
urcior (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)urciór (vas de lut, infecție la ochi)
(-cior) s. n.,
pl. urcioáreurcĭor (Dicționaru limbii românești, 1939)1) urcĭór (vest) și
ulcĭór (est) n., pl.
oare (lat.
ŭrcéolus, pop.
*urceolus, dim. d.
urceus, urcĭor; it.
orciuolo, vfr.
orçuel, sp.
orzuela). Un fel de vas de lut (c´o toartă, cu gîtu strîmt și c´un ciuciur) întrebuințat la ținut apa (saŭ vinu) rece, maĭ ales de plugarĭ. În el încap 3-12 litri. V.
clondir și
anforă.urcĭor (Dicționaru limbii românești, 1939)2) urcĭór (vest) și
ulcĭór (est) n., pl.
oare (lat.
hordéolus, o boală de ochĭ [dim. d.
hórdeum, orz], de unde s´a făcut
*urgĭor, apoĭ, supt [!] infl. luĭ
urcĭor 1, urcĭor). Un fel de buboĭ mic care se face la marginea pleoapeĭ.
urcior (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)urcior n.
1. oală lungueață pentru apă sau lapte;
2. umflătură inflamatorie pe marginea pleoapelor în forma unui fir de orz. [Lat. URCEOLUS; sensul 2 prin aluziune la forma ovală a furunculului].
urcior (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)URCIÓR1, urcioare, s. n. 1. Vas de lut (smălțuit) cu gâtul strâmt, cu una sau două toarte, folosit pentru păstrarea lichidelor.
2. (Rar) Loc mai adânc în albia unei ape curgătoare, unde se formează vârtejuri; bulboacă, bulboană. [
Var.:
ulciór s. n.] —
Lat. urceolus.urcior (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)URCIÓR2, urcioare, s. n. Mic furuncul care apare la rădăcina genelor. [
Var.:
ulciór s. n.] —
Lat. hordeolus (după
urcior1).