urbe (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÚRBE s. f. (
Livr. și
fam.) Oraș. – Din
lat. urbs, -is.urbe (Dicționar de neologisme, 1986)ÚRBE s.f. (
Liv.; fam.) Oraș. [< lat.
urbs].
urbe (Marele dicționar de neologisme, 2000)ÚRBE s. f. oraș. (< lat.
urbs)
urbe (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)úrbe (-bi), s. f. – Oraș.
Lat. urbem (
sec. XIX). Înv., are un sens puțin ridicol, datorită folosirii lui de către Caragiale. –
Der. urban, adj., din
fr. urbain; urbanitate, s. f., din
fr. urbanité; urbar(iu), s. n. (cadastru),
înv., în
Trans. din
germ. Urbarium; urbarial, adj. (de cadastru).
urbe (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)úrbe (
înv.,
fam.)
s. f.,
g.-d. art. úrbeiurbe (Dicționaru limbii românești, 1939)*úrbe f. (lat.
urbs, urbis, oraș, în special
Roma).
Rar. Oraș.
urbe (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)urbe f. oraș (ca termen administrativ):
urbea Ploiești.urbe (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ÚRBE s. f. (
Fam.) Oraș. —
Din lat. urbs, -is.