urbanitate - explicat in DEX

urbanitate (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
URBANITÁTE s. f. (Rar) Atitudine, comportare plină de politețe, de bună-cuviință; urbanism. – Din fr. urbanité, lat. urbanitas, -atis.

urbanitate (Dicționar de neologisme, 1986)
URBANITÁTE s.f. (Rar) Purtare, atitudine civilizată; politețe, bunăcuviință; urbanism (2). [Cf. fr. urbanité, lat. urbanitas].

urbanitate (Marele dicționar de neologisme, 2000)
URBANITÁTE s. f. comportare civilizată; politețe, bună-cuviință; urbanism (2). (< fr. urbanité, lat. urbanitas)

urbanitate (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
urbanitáte s. f., g.-d. art. urbanitắții

urbanitate (Dicționaru limbii românești, 1939)
*urbanitáte f. (lat. urbánitas, -átis). Fig. Calitatea de a fi urban, politeță.

urbanitate (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
urbanitate f. politeță ce dă uzul lumii.

urbanitate (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
URBANITÁTE s. f. (Rar) Comportare civilizată; politețe, bună-cuviință; urbanism. — Din fr. urbanité, lat. urbanitas, -atis.