universalitate (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)UNIVERSALITÁTE s. f. 1. Caracterul, însușirea a ceea ce este universal; universalism.
2. Totalitate, generalitate. – Din
fr. universalité, lat. universalitas, -atis.universalitate (Dicționar de neologisme, 1986)UNIVERSALITÁTE s.f. 1. Caracterul a ceea ce este universal.
2. Totalitate, generalitate; universalism (
1) [în DN].
3. (
Jur.) Principiu de drept internațional în virtutea căruia, în afară de membrii fondatori, pot și trebuie să devină membri ai unei organizații internaționale toate statele care-i acceptă statutul și sunt dispuse să îndeplinească aceste obligații. [Cf. fr.
universalité, lat.
universalitas].
universalitate (Marele dicționar de neologisme, 2000)UNIVERSALITÁTE s. f. 1. caracterul a ceea ce este universal; universalism (1). 2. totalitate, generalitate. 3. (jur.) caracter al acelor reguli care se aplică fără nici o discriminare și în mod egal în toate statele. ◊ caracterul unei organizații internaționale de a fi deschisă tuturor statelor lumii care-i acceptă statutul. (< fr.
universalité, lat.
universalitas)
universalitate (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)universalitáte s. f.,
g.-d. art. universalitắțiiuniversalitate (Dicționaru limbii românești, 1939)*universalitáte f. (mlat.
universálitas, -átis). Caracteru de a fi universal:
universalitatea unuĭ principiu. Generalitate, totalitate:
universalitatea ființelor, averiĭ.universalitate (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)universalitate f.
1. ceea ce coprinde diferite specii:
universalitatea ființelor; 2. totalitate:
universalitatea bunurilor; 3. caracterul celor universale:
universalitatea unui principiu.universalitate (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)UNIVERSALITÁTE s. f. 1. Caracterul, însușirea a ceea ce este universal; universalism.
2. Totalitate, generalitate. — Din
fr. universalité, lat. universalitas, -atis.