umbră (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ÚMBRĂ, umbre, s. f. I. 1. Lipsă de lumină, întunecime provocată de un corp opac care oprește razele de lumină; porțiune din spațiu întunecoasă (și răcoroasă) unde nu ajung direct razele de lumină. ◊
Loc. adj. Fără umbră = corect, desăvârșit, pur. ◊
Loc. adv. Din umbră = fără a se arăta pe față; pe ascuns, pe furiș. ◊
Expr. A sta (sau
a fi, a rămâne etc.)
în (sau
la)
umbră = a sta (sau a fi, a rămâne etc.) ascuns, retras, deoparte.
A lăsa (pe cineva)
in umbră = a lăsa (pe cineva) mai prejos, a eclipsa (pe cineva).
2. Întuneric, întunecime, obscuritate.
3. Nuanță închisă, pată întunecată. ♦
Spec. Parte mai întunecată dintr-o imagine plastică. ♦
Fig. Stare de tristețe, de îngândurare etc. întipărită pe fața cuiva.
II. 1. (De obicei urmat de o determinare în genitiv) Conturul întunecat al unei ființe sau al unui lucru, proiectat pe o suprafață (mai) luminată. ♦
Expr. Se teme și de umbra lui, se spune despre un om foarte fricos.
Face umbră pământului (degeaba), se spune despre un om incapabil să producă, să realizeze ceva. ♦ Compus:
umbra-iepurelui = plantă erbacee cu tulpina înaltă, cu frunzele în formă de solzi, cu florile galbene-verzui și cu fructele de forma unor boabe roșii (
Asparagus collinus). ♦ Imagine neclară, nedeslușită; obiect care nu se vede bine (din cauza întunericului, a ceții etc. sau pentru că este privit printr-un corp puțin transparent).
2. (În concepțiile mistice și în basme) Duhul unui om mort sau ființă supranaturală, fantomatică; stafie, fantomă, nălucă. ♦
Fig. Ființă foarte slabă (și bolnavă).
3. Fig. Urmă, semn abia perceptibil; cantitate foarte mică din ceva. ♦
Fig. Părere, aparență, iluzie. –
Lat. umbra.umbră (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)úmbră (-re), s. f. – Întunecime, lipsă de lumină. –
Mr. aumbră, megl. umbră. Lat. ŭmbra (Pușcariu 1798; REW 9046),
cf. it.,
prov.,
cat. ombra, fr. ombre. –
Der. umbrar, s. n. (adăpost împotriva arșiței);
umbratic (
var. umbratec),
adj. (umbros), cu
suf. -atic (după Pușcariu 1799, din
lat. umbraticus);
umbros (
mr. aumbros),
adj. (umbrit),
cf. lat. umbrōsus (Pușcariu 1802; REW 9050);
umbri, vb. (a ține, a da umbră; a acoperi, a proteja, a adăposti, a adumbri; a estompa), pe care Densusianu,
Hlr., 150 și Pușcariu 1800 îl considerau drept reprezentant al
lat. *
ŭmbrῑre ‹
ŭmbrescĕre, cf. mr. aumbredz; umbriș, s. n. (loc cu umbră);
umbrelă (
var. umbreală),
s. f. (apărătoare de ploaie), din
it. ombrella, fr. ombrelle, cf. ngr. ὀμπρέλα,
tc. omrela; umbrelar, s. m. (fabricant sau vînzător de umbrele).
umbră (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)úmbră s. f.,
g.-d. art. úmbrei; pl. úmbreumbră (Dicționaru limbii românești, 1939)úmbră f., pl.
e (lat.
ŭmbra, it. pv.
ombra, fr.
ombre, [cat. sp. pg.
sombra, din
sub umbra). V.
umbrelă). Întunecime slabă produsă de un corp opac care oprește razele soareluĭ saŭ ale alteĭ luminĭ:
nucu face umbră bună, umbra ziduluĭ e maĭ răcoroasă de cît [!] a copacului, eclipsele de lună îs cauzate de umbra pămîntuluĭ. Imagine, contur, siluetă:
umbra uneĭ mînĭ [!]. Figură (om) care nu se vede bine din pricina întunericuluĭ, mogîldeață;
am văzut o umbră strecurîndu-se pe lîngă zid. În pictură, părțile întunecate ale unuĭ tabloŭ.
Fig. Care abea [!] maĭ seamănă cu ceĭa ce a fost odată:
acest bătrîn e umbra unuĭ eroŭ. Fantazmă, sufletu unuĭ mort:
umbra luĭ Hamlet. Slab, în ultimu grad, spectru:
bolnava a ajuns o umbră. Aparență ușoară:
o umbră de adevăr. La umbră, 1. adăpostit de umbră:
a dormi vara la umbră; 2. la răcoare, la închisoare (iron.):
l-a turnat la umbră. A face umbră cuĭva, a-l întuneca, a-l eclipsa, a te distinge maĭ mult de cît [!] el.
A arunca, a lăsa în umbră, 1. a întuneca, a eclipsa; 2. a nu releva, a trece cu vederea:
a lăsa în umbră o mulțime de fapte. Umbra bouluĭ, o păsărică foarte mică al căreĭ obĭceĭ e să stea pe lîngă boiĭ care pasc.
Umbra ĭepureluĭ, o plantă liliacee care crește pin [!] pădurĭ și tufișurĭ (
aspáragus collinus).
Umbra nopțiĭ, zîrnă.
umbră (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)umbră f.
1. întunecime produsă prin interpunerea unui corp opac:
eclipsele de lună sunt cauzate de umbra pământului; 2. împiedecarea razelor soarelui:
arborii dau umbră; 3. umbră dată de arbori:
întins la umbră doarme; 4. imagine produsă de umbra unui corp pe o suprafață:
se resfrânge ca ’n oglindă a copilei umbră EM.;
5. fam. închisoare, gros:
îi băgă la umbră PANN.
6. într’un tablou, coloare obscură:
a menaja umbrele; 7. fig. aparență ușoară:
o umbră de adevăr; 8. obscuritate morală, uitare:
a lăsa în umbră o mulțime de fapte; 9. pl. sufletele morților pe cari Grecii antici le considerau ca un fel de fantome:
infernul era locașul umbrelor; (poetic)
umbre de noroade GR. AL.;
10. Bot. nume de plante:
umbra iepurelui, sparanghel;
umbra nopții, zârnă. [Lat. UMBRA].