uitător (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)UITĂTÓR, -OÁRE, uitători, -oare, adj. (Rar) Uituc. ♦ Care face să uite, aducător de uitare. –
Uita +
suf. -ător.uitător (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)uitătór (rar)
adj. m.,
pl. uitătóri; f. sg. și
pl. uitătoáreuitător (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)UITĂTÓR, -OÁRE, uitători, -oare, adj. (Rar) uituc. ♦ Care face să uite, aducător de uitare. —
Uita +
suf. -
ător.