uimitor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)UIMITÓR, -OÁRE, uimitori, -oare, adj. Care uimește; surprinzător, uluitor, tulburător. ♦ Excepțional, extraordinar. –
Uimi +
suf. -tor.uimitor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)uimitór adj. m.,
pl. uimitóri; f. sg. și
pl. uimitoáreuimitor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)uimitor a. care uimește:
frumusețe uimitoare.uimitor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)UIMITÓR, -OÁRE, uimitori, -oare, adj. Care uimește; surprinzător, uluitor, tulburător. ♦ Excepțional, extraordinar. —
Uimi +
suf. -
tor.uĭmitor (Dicționaru limbii românești, 1939)uĭmitór, -oáre adj. Care te uĭmește:
o frumuseță [!] uĭmitoare. Adv.
Uĭmitor de frumoasă.