uguire(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) UGUÍRE,uguiri, s. f. Faptul de a ugui; gângurire, uguit. – V. ugui.
uguire(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) uguíre s. f., g.-d. art. uguírii; pl. uguíri
uguire(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) UGUÍRE,uguiri, s. f. Faptul de a ugui; gângurire, uguit. — V. ugui.