ucide (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)UCÍDE, ucíd, vb. III.
1. Tranz. A pricinui moartea unei ființe; a omorî, a asasina. ◊ Compus: (
pop.)
ucigă-l-crucea (sau
-toaca)
s. m. = dracul, diavolul. ♦
Refl. (Rar) A se sinucide. ♦
Fig. A distruge, a nimici; a desființa.
2. Tranz. și
refl. recipr. (
Reg.) A (se) bate, a (se) lovi rău. ♦ (
Reg.) A (se) zdrobi, a (se) sfărâma. [
Prez. ind. și: (
pop.)
ucíg] –
Lat. occidere.ucide (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)ucíde (-s, ís), vb. –
1. A omorî, a provoca moartea. –
2. A lovi, a da lovituri. –
Mr. țid(ere) „a lovi”,
megl. uțid „a lovi”,
istr. ucidu „a omorî”.
Lat. occῑdĕre (Densusianu,
Hlr., 153; Șeineanu,
Semasiol., 225; Pușcariu 1734),
cf. it. uccidere, prov.,
cat. aucire, v. fr. occire. Cuvînt rar acum în
Munt. și
Mold. (
ALR, I, 291), sensul 2 este
înv. Ucid se zice și
ucig, prin analogie cu
vb. care au același participiu,
cf. încinge, încins; stinge, stins (explicațiile lui Tiktin nu par sigure în această privință). Asupra acestor schimbări,
cf. repede ›
repeguș. Der. ucigaș, s. m. (asasin, criminal;
înv., demon);
ucigan, s. m. (
Mold., demon);
ucigător, adj. (care omoară, ucide);
ucigătură, s. f. (moarte, asasinat; chin, suferință),
înv.;
ucisătură (
var. ucisură),
s. f. (moarte; chin),
înv.;
sinucide, vb. refl. (a se omorî), după
fr. suicider; sinucigaș, s. m. (persoană care se sinucide);
pruncucidere, s. f. (ucidere de copii). Diferite
comp. servesc ca nume populare ale dracului:
ucigă-l crucea (pietrele, tămîia, toaca).
ucide (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ucíde (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. ucíd, perf. s. 1
sg. uciséi, 1
pl. ucíserăm; conj. prez. 3
să ucídă; ger. ucigấnd; part. ucísucide (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ucide (ucige) v.
1. a lua vieața:
a ucide în luptă; fig.
litera ucide; 2. a-și face seama;
3. Mold. Țr. a. lovi, a bate. [Lat. OCCIDERE (forma
ucige e analogică; cf.
întinge); sensul 3, deja familiar vechii limbi, rezultă din afinitatea noțiunilor «ucidere» și «izbire» (v.
izbì)].
ucide (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)UCÍDE, ucíd, vb. III.
1. Tranz. A pricinui moartea unei ființe; a omorî, a asasina, a răpune. ♦
Refl. (Rar) A se sinucide. ♦
Fig. A distinge, a nimici; a desființa.
2. Tranz. și
refl. recipr. (
Reg.) A (se) bate, a (se) lovi rău. ♦ (
Reg.) A (se) zdrobi, a (se) sfărâma. [
Prez. ind. și: (
pop.)
ucíg] —
Lat. occidere.