ucenicie - explicat in DEX

ucenicie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
UCENICÍE, ucenicii, s. f. Faptul de a lucra ca ucenic; starea, calitatea, ocupația de ucenic; timpul petrecut de cineva ca ucenic. ♦ P. gener. Formare, instruire a cuiva într-un anumit domeniu. – Ucenic + suf. -ie.

ucenicie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
ucenicíe s. f., art. ucenicía, g.-d. art. ucenicíei; pl. ucenicíi, art. ucenicíile

ucenicie (Dicționaru limbii românești, 1939)
ucenicíe f. (d. ucenic). Starea de ucenic. Timpu cît eștĭ ucenic.

ucenicie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
ucenicie f. 1. starea, ocupațiunea ucenicului; 2. timpul cât se învață o meserie; 3. fig. primele încercări: anii de ucenicie.

ucenicie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
UCENICÍE, ucenicii, s. f. Faptul de a lucra ca ucenic; starea, calitatea, ocupația de ucenic; timpul petrecut de cineva ca ucenic. ♦ P. gener. Formare, instruire a cuiva într-un anumit domeniu. — Ucenic + suf. -ie.