tutuială (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TUTUIÁLĂ, tutuieli, s. f. Tutuire. –
Tutui +
suf. -eală.tutuială (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)tutuiálă s. f.,
g.-d. art. tutuiélii; pl. tutuiélitutuĭală (Dicționaru limbii românești, 1939)1) tutuĭálă f., pl.
ĭelĭ. Munt. vest. Starea omuluĭ tutuit, rătuteală.
tutuĭală (Dicționaru limbii românești, 1939)2) *tutuĭálă f., pl.
ĭelĭ. Acțiunea de a tutui, de a vorbi cu
tu.tutuială (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TUTUIÁLĂ, tutuieli, s. f. Tutuire. —
Tutui +
suf. -
eală.