tutui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TUTUÍ, tutuiesc, vb. IV.
Tranz. și
refl. recipr. A(-și) spune „tu” când stă (ori stau) de vorbă (ca semn al relațiilor familiare); a fi în relații familiare cu cineva. – Din
tu (după
fr. tutoyer).tutui (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)tutuí1,
tutuiésc, vb. IV (reg.) a zăpăci, a deruta.
tutui (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)tutuí2, tutuiésc, vb. IV (reg.)
1. a suna din bucium.
2. a alunga.
tutui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)tutuí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. tutuiésc, imperf. 3
sg. tutuiá; conj. prez. 3
să tutuiáscătutuì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)tutuì V. a zice cuiva
tu în vorbire.
tutui (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TUTUÍ, tutuiesc, vb. IV.
Tranz. și
refl. recipr. A(-și) spune „tu” când stă (ori stau) de vorbă (ca semn al relațiilor familiare); a fi în relații familiare cu cineva. — Din
tu (după
fr. tutoyer).