turnător - explicat in DEX

turnător (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TURNĂTÓR, -OÁRE, turnători, -oare, s. m. și f. 1. Muncitor din industria metalurgică specializat în lucrări de turnare¹ a metalelor. 2. (Fam.) Epitet depreciativ dat unei persoane care pârăște, denunță pe cineva; denunțător. – Turna¹ + suf. -ător.

turnător (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
turnător, -oare, turnători, -oare s. m., s. f., adj. (peior.) informator, denunțător, delator

turnător (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
turnătór s. m., pl. turnătóri

turnător (Dicționaru limbii românești, 1939)
turnătór, -oáre adj. și s. Care toarnă (lucrător): turnător de clopote, de tunurĭ, de litere.

turnător (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
turnător m. cel ce toarnă metale: turnător de clopote, de litere.

turnător (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TURNĂTÓR, -OÁRE, turnători, -oare, s. m. și f. 1. Muncitor din industria metalurgică specializat în lucrări de turnare1 a metalelor. 2. (Fam.) Epitet depreciativ dat unei persoane care pârăște, denunță pe cineva; denunțător. — Turna¹ + suf. -ător.