tura - explicat in DEX

tura (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TURÁ, turale, s. f. Monogramă a sultanului otoman, care se aplica pe acte și pe monede, pentru a le autentifica; p. gener. emblemă sau efigie. ♦ Fața monedei pe care se află o emblemă. – Din tc. tura.

tura (Marele dicționar de neologisme, 2000)
TURÁ², turéz, vb. I. Tranz. A mări turația unui motor. (< turație)

tura (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
turá (-ále), s. f. – 1. Monogramă a sultanului. – 2. Semnătură, parafă. – 3. Fața monedei turcești, corespunzătoare monogramei sultanului. – 4. Joc de noroc în care se ghicește pe ce parte va cădea moneda, rișcă. – Mr. dură. Tc. tura (Șeineanu, II, 368; Lokotsch 2100; Ronzevalle 117), cf. ngr. τουρᾶς, bg. tura. – Der. turaliu, adj. (prevăzut cu monograma imperială), din tc. turali.

tura (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
turá (înv.) s. f., art. turáua, g.-d. art. turálei; pl. turále, art. turálele

tura (Dicționaru limbii românești, 1939)
1) turá f. (turc. [d. pers.] tughra, pop. tura). Monograma (marca, emblema) sultanuluĭ pe monete [!] și acte. (Reprezenta la origine o mînă deschisă cu cele cincĭ degete). Fața moneteĭ, numită și pajură și arol. Jocu cu aruncarea banuluĭ în sus și în care cîștigĭ orĭ perzĭ [!] după fața pe care cade moneta: a juca ĭasîc și tura. Fam. Iscălitură: pune-țĭ turaŭa !

tura (Dicționaru limbii românești, 1939)
2) turá f. (turc. turá, fascicul, legătură. V. dura). Sec. 18. Fascicul, pachet: turaŭa de saftiene leochiĭ (Șăin.).

turà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
turà f. 1. monograma Sultanului pe vechile monede turcești ce circulau în țară, reprezentând, o mână deschisă cu cele cinci degete: de când n’am văzut paraua, i-am uitat cum e turaua PANN; 2. od. iscălitura Padișahului pe vechile firmane cu cerneală de diferite colori sau în aur: au pecetuit sandalul verde cu turaua FIL.; 3. fam. iscălitură: pune-ți turaua; 4. fața monedei turcești și un joc cu moneda: unii jucau nuci, iar alții.. tura FIL. [Turc. TURA, monograma unui suveran].

tura (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TURÁ, turale, s. f. (înv.) Monogramă a sultanului otoman, care se aplica pe acte și pe monede, pentru a le autentifica; p. gener. emblemă sau efigie. ♦ Fața monedei pe care se află o emblemă. — Din tc. tura.