tupila(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) TUPILÁ vb. I v. pitula.
tupila(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) !tupilá(a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 tupileáză
tupila(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) TUPILÁ vb. I v. pitula.
tupilà(Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929) tupilà n. Mold. a se pitula: în urma strălucirii, stă umbra tupilată AL. [Metateză din pitulà].