tuli (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TULÍ, tulesc, vb. IV.
Tranz. (
Pop. și
fam.; în
expr.)
A o tuli (la sau
de fugă sau
la sănătoasa) = a fugi (repede și pe furiș), a o șterge.
Tule-o! sau
tulea! = pleacă imediat (și repede)! fugi! șterge-o! întinde-o! [
Imper. și:
tule, tulea] – Din
bg. tulja, scr. tuliti.tuli (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)tulí2,
tulésc, vb. IV (înv. și reg.)
1. a se ascunde, a se adăposti.
2. a porni, a coborî (turmele).
tuli (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)tulí (-lésc, -ít), vb. refl. – A se ascunde, a se adăposti.
Sl. tuliti „a strînge, a înghesui”, cu sensul lui
zatuliti „a ascunde”,
cf. bg. (za)tulja „a ascunde”,
rut. tulyty sja (Cihac, II, 426). Deși dicționarele îl confundă cu cuvîntul următor, credem că e vorba de o simplă omonimie.
Cf. pituli.tuli (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)tulí (-lésc, -ít), vb. –
1. A coborî, a veni la vale din munți, a veni în jos. –
2. A se duce, a merge. –
3. A fugi, a o șterge. Origine îndoielnică. Pare să provină din
sl. tulŭ „fluier; țeavă; sul”,
cf. tulnic, sau din
sb. tuliti „a urla”, care poate au aceeași origine, dar explicația semantică este dificilă. Este evident că există o legătură între ideea de „a coborî” și cea de „a face zgomot”, căci aceeași dualitate apare în „a tuna, a țipa” și „a urla”; dar punctul de plecare al acestei asocieri nu s-a explicat suficient. După Pușcariu,
Dacor., V, 420-5, ar trebui pornit de la ideea de zgomot făcut de pietrele trase de un curent. Pușcariu,
Lr., 163, sugerează ideea coborîrii păstorilor sunînd din bucium. Această indicație din urmă pare mai sigură. Ciobanii sau văcarii își petrec ziua în munți și coboară în sat pe înserat, anunțîndu-se în prealabil printr-un semnal de
tulnic sau de
bucium care indică că vor sosi în curînd. Este posibil să se fi ajuns astfel la o echivalență între ideea de „a suna din bucium” și cea de „a coborî”, datorită confuziei dintre acțiunea reală și simbolul său; dar este însă ciudat, în acest caz, că „a buciuma” nu are și sensul acesta.
Tulai, interj. (se folosește pentru a cere ajutor; exprimă ideea de fugă grăbită), cuvînt care se folosește numai în
Trans. și Banat, pare să provină din aceeași sursă, deși
der. nu este clară; legătura cu
mag. tolvaj „bandit” (Candrea) nici atît.
tuli (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))TULÍ, tulesc, vb. IV.
Tranz. 1. (În
expr.)
A o tuli la (sau
de)
fugă sau
la sănătoasa = a fugi, a o șterge.
Tule-o sau
tulea! = fugi! șterge-o! întinde-o!
2. (Rar) A conduce, a duce. ♦
Intranz. A porni pe un drum. [
Imper. și: (în
expr.)
tule, tulea] –
Bg. tulja, sb. tuliti.tuli (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)tulí (a o ~) (pop.,
fam.)
vb., ind.
prez. 1
sg. și 3
pl. o tulésc, imperf. 3
sg. o tuleá; conj. prez. 3
să o tuleáscătulì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)tulì v. a o lua repede la fugă:
cum dete florile, o tuli d’a fuga Isp. [Rus. TULITĬSĬA, a se depărta, a o șterge].
tuli (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TULÍ, tulesc, vb. IV.
Tranz. (
Pop. și
fam.; în
expr.)
A o tuli (
la sau
de fugă sau
la sănătoasa) = a fugi (repede și pe furiș), a o șterge.
Tule-o! sau
tulea! = pleacă imediat (și repede)! fugi! șterge-o! întinde-o! [
Imper. și:
tule, tulea] — Din
bg. tulja, sb. tuliti.