trudă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TRÚDĂ, trude, s. f. (
Pop.)
1. Efort fizic sau intelectual deosebit; muncă grea, istovitoare; oboseală, osteneală. ◊
Loc. adv. Cu trudă = din greu, cu mare efort. ♦ Rodul, rezultatul concret al ostenelii cuiva; agoniseală, folos, câștig.
2. Chin, suferință; durere, necaz. – Din
trudi (derivat regresiv).
Cf. sl. trudŭ.trudă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)trúdă (-de), s. f. – Muncă grea, strădanie, efort.
Sl. trudŭ „muncă” (Miklosich,
Slaw. Elem., 49; Cihac, II, 424; Conev 66),
cf. sb.,
cr. trud. –
Der. trudi, vb. (a se obosi, a se strădui, a munci din greu), din
sl. truditi „a chinui”;
trudnic, adj. (obositor, epuizant), din
sl. trudĭnikŭ; trudelnic, adj. (trudnic, obositor), rar.
trudă (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)trúdă, trude, s.f. – Oboseală, osteneală, strădanie, efort. – Din sl. trudǔ „muncă„.
trudă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)trúdă (
pop.)
s. f.,
g.-d. art. trúdei; pl. trúdetrudă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)trudă f. osteneală mare, muncă obositoare. [Slav. TRUDŬ].
trudă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TRÚDĂ, trude, s. f. (
Pop.)
1. Efort fizic sau intelectual deosebit; muncă grea, istovitoare; oboseală, osteneală. ◊
Loc. adv. Cu trudă = din greu, cu mare efort. ♦ Rodul, rezultatul concret al ostenelii cuiva; agoniseală, folos, câștig.
2. Chin, suferință; durere, necaz. — Din
trudi (derivat regresiv).
Cf. sl. trudŭ.