trudă - explicat in DEX

trudă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TRÚDĂ, trude, s. f. (Pop.) 1. Efort fizic sau intelectual deosebit; muncă grea, istovitoare; oboseală, osteneală. ◊ Loc. adv. Cu trudă = din greu, cu mare efort. ♦ Rodul, rezultatul concret al ostenelii cuiva; agoniseală, folos, câștig. 2. Chin, suferință; durere, necaz. – Din trudi (derivat regresiv). Cf. sl. trudŭ.

trudă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
trúdă (-de), s. f. – Muncă grea, strădanie, efort. Sl. trudŭ „muncă” (Miklosich, Slaw. Elem., 49; Cihac, II, 424; Conev 66), cf. sb., cr. trud. – Der. trudi, vb. (a se obosi, a se strădui, a munci din greu), din sl. truditi „a chinui”; trudnic, adj. (obositor, epuizant), din sl. trudĭnikŭ; trudelnic, adj. (trudnic, obositor), rar.

trudă (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)
trúdă, trude, s.f. – Oboseală, osteneală, strădanie, efort. – Din sl. trudǔ „muncă„.

trudă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
trúdă (pop.) s. f., g.-d. art. trúdei; pl. trúde

trudă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
trudă f. osteneală mare, muncă obositoare. [Slav. TRUDŬ].

trudă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TRÚDĂ, trude, s. f. (Pop.) 1. Efort fizic sau intelectual deosebit; muncă grea, istovitoare; oboseală, osteneală. ◊ Loc. adv. Cu trudă = din greu, cu mare efort. ♦ Rodul, rezultatul concret al ostenelii cuiva; agoniseală, folos, câștig. 2. Chin, suferință; durere, necaz. — Din trudi (derivat regresiv). Cf. sl. trudŭ.