trombă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TRÓMBĂ, trombe, s. f. 1. Coloană înaltă de apă de formă conică, ridicată de vârtejurile de vânt, care o fac să se învârtească cu mare iuțeală în jurul ei însăși. ♦ Vânt în formă de vârtej cu axă verticală sau puțin înclinată și cu o mare viteză;
p. ext. coloană de fum, de praf etc. ridicată de un vânt puternic; vârtej.
2. Tub prin care se face ventilația în încăperile de jos ale unui vapor. – Din
fr. trombe.trombă (Dicționar de neologisme, 1986)TRÓMBĂ1 s.f. 1. Coloană de apă ridicată în formă de con de vârtejurile de vânt, care o fac să se învârtească cu o mare iuțeală. ♦ Coloană de fum, de praf ridicată de un vânt puternic; vârtej.
2. Tub prin care se face ventilația în încăperile de jos ale unui vapor. [< fr.
trombe].
trombă (Dicționar de neologisme, 1986)TRÓMBĂ2 s.f. Instrument muzical de suflat, din alamă, cu tub circular; trompetă. [< it.
tromba(clarino)].
trombă (Marele dicționar de neologisme, 2000)TRÓMBĂ s. f. 1. coloană de apă ridicată în formă de con de vârtejurile de vânt, care o fac să se învârtească cu o mare iuțeală. ♦ în ~ = vertiginos, rapid. ◊ coloană de fum, de praf, ridicată de un vânt puternic; vârtej. 2. (mar.) tub metalic vertical, curbat la partea superioară, prin care se face aerisirea încăperilor de sub punte. (< fr.
trombe, it.
tromba)
trombă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)trómbă (-be), s. f. –
1. Trompetă. –
2. Vîrtej, tub de ventilație a vapoarelor.
Ngr. τρόμπα. Eset dubletul lui
trompă, s. f. (canal interior; trompetă;
Arg., nas), din
fr. trompe; der. trompetă (
mr. trumbetă),
s. f., din
fr. trompette (
mr. din
it. trombetta ›
ngr. τρουμπέτα);
trompet (
var. trompetaș),
s. m. (trompetist).
trombă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)trómbă (vârtej, coloană de apă)
s. f.,
g.-d. art. trómbei; pl. trómbetrombă (Dicționaru limbii românești, 1939)*trómbă f., pl.
e (fr.
trombe, it.
tromba, d. vgerm.
trumba, trumpa. V.
trompă, trîmbă, tulumbă). Sorb de apă, colosală coloană de apă care se învîrtește și se rîdică pînă la norĭ pe mare în timpu furtunilor. Trompetă (Rar). Trompă (de elefant, de insect [!]). V.
hurtum și
hobot).
trombă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)trombă f. massă de aburi în formă de cilindru sau de con răsturnat, mișcat în vârtej de vânt și care poate dărâma case, desrădăcina arbori, etc.
trombă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)trombă f.
1. trompă:
tromba cu glasul ei lugubru EM.;
2. proboscidă:
elefanți cu lungi trombe înarmați GR. AL.
trombă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TRÓMBĂ, trombe, s. f. 1. Coloană înaltă de apă de formă conică, ridicată de vârtejurile de vânt, care o fac să se învârtească cu mare iuțeală în jurul ei însăși. ♦ Vânt în formă de vârtej cu axă verticală sau puțin înclinată și cu o mare viteză;
p. ext. coloană de fum, de praf etc. ridicată de un vânt puternic; vârtej.
2. Tub prin care se face ventilația în încăperile de jos ale unui vapor. — Din
fr. trombe.