troliu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TROLÍU, troliuri, s. n. Dispozitiv folosit pentru deplasarea (în sens vertical) a unei sarcini, alcătuit din una sau din două tobe care se pot roti în jurul axelor lor și pe care se înfășoară un cablu fixat cu un capăt de tobă și cu celălalt de sarcina pe care trebuie să o deplaseze. – După
fr. treuil.troliu (Dicționar de neologisme, 1986)TRÓLIU s.n. Aparat care servește la ridicarea sau la transportul unei greutăți cu ajutorul unui cablu, care se înfășoară pe un cilindru rotitor; granic. [Pron.
-liu. / cf. fr.
treuil].
troliu (Marele dicționar de neologisme, 2000)TRÓLIU s. n. dispozitiv pentru ridicarea greutăților pe verticală sau pe un plan înclinat, cu ajutorul unui cablu care se înfășoară pe un cilindru rotitor; granic. (< fr.
treuil)
troliu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)tróliu (dispozitiv) [
liu pron. liu]
s. n.,
art. tróliul; pl. trólii, art. tróliile (-li-i-)troliu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TROLÍU, troliuri, s. n. Dispozitiv folosit pentru deplasarea (în sens vertical) a unei sarcini, alcătuit din una sau din două tobe care se pot roti în jurul axelor lor și pe care se înfășoară un cablu fixat cu un capăt de tobă și cu celălalt de sarcina pe care trebuie să o deplaseze. — După
fr. treuil.